Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Apple Watch este disponibil de astăzi la precomandă în oferta QuickMobile, cel mai mare specialist în tehnologie din România, de la prețuri începând cu 1.849,90 lei, cu toate taxele și TVA incluse. Livrările primelor unități vor fi realizate pe 24 aprilie 2015, în același timp cu disponibilitatea Apple Watch pe piețele din Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Japonia, Hong Kong, Germania și Franța. Astfel, QuickMobile este primul retailer IT&C din România care va avea acest produs în stoc.

Ceasul inteligent este disponibil pe site-ul www.quickmobile.ro în toate cele 3 colecții, cu prețuri cuprinse între 1.849,90 lei și 5.799,90 lei pentru variantele Watch Sport și Watch, în timp ce prețurile pentru Watch Edition, varianta de lux, placată cu aur de 18k, variază între 49.999,90 lei și 79.999,90 lei.

Modelul Watch Sport, cu carcasă din aluminiu, geam protector mineral și brățări din cauciuc sintetic, este disponibil în mai multe variante de culoare, în timp ce versiunea Watch are carcasă din oțel inoxidabil, curea din piele sau metalică și geam din safir. Ambele modele sunt disponibile atât în varianta de 38 mm, cât și de 42 mm.

„Ceasul celor de la Apple este cu siguranță cel mai râvnit produs al începutului de an și ne bucurăm că le putem oferi românilor ocazia de a-l achiziționa în același timp cu pasionații de tehnologie din țări precum Statele Unite, Anglia sau Franța. Prețurile sunt aliniate magazinelor Apple Store din Europa, cu mici diferențe în funcție de TVA practicată în fiecare țară”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager QuickMobile.

Apple Watch se poate conecta doar la dispozitivele iPhone și oferă interfeţe NFC, Bluetooth 4.0 şi Wi-Fi. Utilizatorii pot utiliza ceasul pentru inițierea apelurilor telefonice, controlul camerei foto de pe iPhone, precum și integrarea cu aplicația Siri.

Despre QuickMobile

După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc, în același timp cu lansarea lor pe cele mai mari piețe internaționale.

QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

Portofoliul QuickMobile include branduri de lux, de la nume celebre în lumea modei internaționale, precum Jean Paul Gaultier, Guess, Kenzo, Moschino, Karl Lagerfeld, Gucci, Valentino, Celine sau Balenciaga. Cifra de afaceri QuickMobile în 2014 a depășit 45 de milioane de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>